Recunoaște. Ești blonav de oameni, vechi și noi, de frustrări, de interese, de trei dezamăgiri venite una după alta, de o mie și încă unul de visuri nereușite, de zâmbete, de oameni care aclamă nefericirea pe la colțuri pustii de stradă.
Ești bolnav de texte, texte ca ăsta, de cinci lucruri pe care trebuie să le faci pentru o viață de succes, de întâlniri, de lacrimi, de amintiri, de melodii care îți cer batistă, de toate locurile alea pe care îți e teamă să le vezi din nou, de drumul în căutarea fericirii.
Ești bolnav de multe detalii, de mirosuri, de durere, de povești, de chitara asta care se aude în depărtare, de preconcepții, de planuri, de teamă, de fiori reci pe șira spinării, de ochii aceia, de conversații care uită să se mai termine, de fotografii în care mimezi bucuria.
Ești bolnav de cele douăzeci de secunde de curaj nebun pe care nu alegi să le trăiești, de cărți cu happyend, de clișee, de replici din filme, de lumi virtuale, de scris caligrafic, de plimbări lungi, de propoziții forțate, de bucățile de suflet pe care încerci să ți le aduni, de nemulțumire, de resemnare, de insomnii, de emoticoane care exprimă ce nu ești.
Ești bolnav de regrete, de indecizii, de speranță, de nechef, de atașări, de soare, de rutină, de blugii care nu îți mai vin, de o mie de prieteni zuckerbergieni și niciunul pământean, de scopuri, de căutarea sensului, de întrebări, de coincidențe, de incertitudini, de ploaie, de păduri, de poteci sinistre, de miros de asfalt încins, de zgomote difuze, de aer, de certitudini, de incapacitatea de a crede.
Ești bolnav de totul, de toate, de tot și irevocabil și nu are nimeni leac pentru tine. Pentru că toși suntem la fel, niște bolnavi care se privesc în mai multe bucăți de oglinzi sparte și își admiră imaginile distorsionate.
Un clișeu în loc de încheiere: ”we are all a little broken”
